Fantastica : (R)evoluție @ Teatrul Excelsior „Ghid de supraviețuire în secolul XXI”

    0
    71
    „Omul e pe cale de a deveni un zeu sau e pe cale ca, prin intermediul tehnologiei și a exploatării iraționale a resurselor Terrei, să se autodistrugă?”
    „Revoluția digitală, care ar trebui să ne ușureze viețile, (de pildă prin derobarea de luare a deciziilor, care se asociază ineluctabil cu supliciul asumării lor), ne pune și în fața unor întrebări și dificultăți existențiale nemaiîntâlnite în întreaga istorie a umanității:
    Cum facem față unei vieți în care omul devine ușor înlocuibil de algoritmi?
    Cum și în ce fel ne vom mai raporta la realitate când inteligența artificială și realitățile virtuale vor răspunde prompt tuturor nevoilor noastre imediate?
    Se vor transforma societățile în dictaturi digitale care ne vor manipula viețile pe baza datelor personale aflate în mâinile câtorva oameni?
    Ce dileme etice vor apărea în epoca designului genetic?
    Va mai putea exista, în atari condiții, liberul arbitru și dacă da, sub ce formă?
    Pornind de la un exercițiu de imaginație despre teatrul viitorului și având plasată acțiunea într-un viitor relativ apropiat (anul 2040), dar care arată foarte diferit de realitatea de azi, piesa tratează în cheie comică problemele amintite mai sus imaginând acestor întrebări posibile scenarii duse adesea până la absurd.
    Întregul demers e însă bântuit de întrebări: există utopii ale comuniunii interumane care se vor pierde ireversibil odată cu nașterea lui homo digitalis?
    Nu cumva dorința de cunoaștere, dezideratul și una dintre nevoile supreme ale umanității, e chiar cea care ascunde morbul autodistrugerii lui homo sapiens?” – Radu Nica
    Regia : Radu Nica
    În distribuție:
    Mircea Alexandru Băluță (Richard „Ricky” Martin)
    Alex Călin (dr. Stefan Frank)
    Oana Predescu (Tatjana)
    Andreea Hristu (Lana)
    Alex Popa (Rene)
    Matei Arvunescu (Alecto)
    • scenografia – Theodor Cristian Niculae
    • mișcarea scenică – Florin Fieroiu
    • video – Andrei Cozlac
    • muzica și sound design – Adrian Piciorea
    • producător – Camelia Moroianu
    • regizor tehnic – Paula Trifu
    • traducerea – Mircea Sorin Rusu
    TEATRUL EXCELSIOR, Strada Academiei 28, sector 1, București.

    Lasă un răspuns