Fantastica : MISTERUL TRIUNGHIULUI BERMUDELOR. VINERI 14 IUNIE 2024, ORA 18.00: „ȘTIINȚĂ ȘI INEXPLICABIL”

    0
    81
    INVITAT: SCRIITORUL SORIN ȘTEFĂNESCU, AUTORUL VOLUMULUI „ZBORUL 19” (1985)
    Triunghiul Bermudelor rămâne un mister fascinant, iar diverse narațiuni au contribuit la popularizarea acestui fenomen enigmatic.
    Triunghiul Bermudelor, cunoscut și sub numele de „Triunghiul Diavolului”, este o zonă din Oceanul Atlantic, cunoscută pentru disparițiile inexplicabile ale unor nave (peste 50) și avioane (peste 20).
    Această regiune, situată între Bermude, Puerto Rico și Florida, S.U.A., având o suprafață estimată la 1,3 – 3,9 milioane km², a captat atenția publicului încă din secolul XIX, dar a devenit cu adevărat celebră în 1974, odată cu publicarea cărții „Triunghiul Bermudelor” de Charles Berlitz.
    Dar denumirea de „Triunghiul Bermudelor” a fost inventată de autorul Vincent H. Gaddis, într-un articol din februarie 1964 (The Deadly Bermuda Triangle, revista Argosy) despre disparițiile misterioase din apele din zona Bermudelor:
    Berlitz, un publicist pasionat de diverse fenomene enigmatice, a explorat în cartea sa diverse teorii și ipoteze legate de Triunghiul Bermudelor și de disparițiile inexplicabile ale unor nave și avioane și fenomene în care legile fizicii sunt modificate.
    Berlitz a prezentat numeroase cazuri de dispariții în această zonă.
    Printre cele mai cunoscute incidente se numără dispariția navei USS Cyclops în 1918, a Zborului 19 (Flight 19, cinci avioane ale armatei americane au dispărut într-o misiune de antrenament în timpul unei furtuni puternice) în 1945, și a avionului britanic Star Tiger în ianuarie 1948.
    Unele vapoare au fost descoperite complet abandonate fără un motiv aparent; altele nu au transmis semnale SOS și nu au mai fost niciodată văzute.
    Avioane care comunicau cu turnul de control și care apoi au dispărut, misiunile de salvare dispărând și ele când au ajuns în zonă iar epavele nu au fost găsite.
    Berlitz a susținut că Triunghiul Bemudelor ar fi fost cumva legat de Atlantida și că ar putea exista o „conexiune”.
    De asemenea, el a speculat că fenomenele inexplicabile ar putea fi cauzate de portaluri către alte lumi sau de extratereștri.
    Au fost de asemenea vehiculate diverse teorii : colecționari extratereștri, cristale reziduale din Atlantida, hiperinteligențe malefice utilizând aparate antigravitaționale sau alte tehnologii SF, vortexuri către o a patra dimensiune, anomalii geomagnetice și flatulențe oceanice :)) (gaz metan provenit de pe fundul oceanului) sunt explicațiile preferate de mințile mai tehnice.
    Condiții meteorologice (furtuni, uragane, tsunami, cutremure, valuri gigantice, curenți, etc.), ghinion de necrezut, pirați, încărcături explozive, navigatori incompetenți și alte cauze umane și naturale sunt explicațiile date de investigatorii mai sceptici.
    De-a lungul anilor au apărut sute de cărți, mii de articole, sute de programe de televiziune promovând misterul Triunghiului Bermudelor.
    În urma studierii materialelor existente s-a descoperit că puțini autori au realizat investigații asupra misterului, prea mulți mulțumindu-se doar să compileze și să colporteze, transmițând mai departe speculațiile predecesorilor ca și cum acestea ar fi fost adevăruri incontestabile.
    Nimeni nu a ajutat mai mult la crearea acestui mit decât Charles Berlitz care a scris un bestseller cu acest subiect în 1974.
    Deși cartea lui Berlitz a avut un succes enorm, mulți cercetători și oameni de știință au fost și sunt sceptici în privința teoriilor sale.
    Explicațiile naturale, cum ar fi condițiile meteorologice extreme sau erorile umane, au fost considerate mai plauzibile decât explicațiile ce țin de sfera CNI.
    Paza de Coastă a Statelor Unite și alte agenții guvernamentale citează statistici care indică faptul că numărul incidentelor de vase și avioane dispărute sau pierdute nu este mai mare decât în oricare altă zonă des circulată a lumii.
    Multe din așa-zisele mistere s-au dovedit a nu fi chiar atât de enigmatice sau neobișnuite la o examinare mai amănunțită, s-au constatat erori sau pure invenții care în multe cazuri au circulat și recirculat timp de zeci de ani.
    În concluzie, Triunghiul Bermudelor rămâne un subiect fascinant, iar disparițiile „misterioase” continuă să stârnească interesul și imaginația oamenilor din întreaga lume.

    Lasă un răspuns