Editura Cristian PlusArt : La  Editura Cristian PlusArt cu o nouă apariție editorială: „Îngerul hipnagogic”, autor Victor Martin

    0
    136

    Putem considera Îngerul hipnagocic, cel de-al treilea volum de versuri al lui Victor Martin „un proiect de viață și de artă”, un volum care nu se adresează exclusiv unui segment de public ci Cititorului, în accepțiunea cea mai largă a cuvântului.

    Acest volum este cu atât mai surprinzător cu cât nu regăsim în el nimic din registrul creativ propriu autorului: ele stau sub semnul ironismului, de cele mai multe ori afişat, al umorului filtrat prin grila unui pointilism de sorginte soresciană. Miza poetică e una dezinhibantă, defulantă, ca şi când autorul, surprins în traficul pernicios, asfixiant al cotidianului, îşi propune inserţii de intermezzo sub patina deplin asumată a ludicului. Când, pe nesimţite, autorul cade sub semnul autoreflexivităţii, asistăm la vagi, dar nu mai puţin congruente contururi ale unei poetici din care par a se stinge notele stridente ale unei retorici discursive.

    Însă marca portantă a lui Victor Martin rămâne, în acord cu modul său propriu de reprezentare a poeticului, ironismul împins spre satiră, de unde o preeminenţă (uneori gratuită) a retorismului, cu deschideri (mai mult ori mai puţin transparente) spre scena socialului.
    Imaginea copertei: Camelia Dobridoreanu

    Cartea se poate comanda de pe site-ul editurii, /cristianplusart.ro/produs/ingerul-hipnagogic/ curând și din librării.

     

    Lasă un răspuns