Astroclubul Bucuresti : Miercuri 15 noiembrie am desfășurat a patra ședință a cursului de astronomie, cu subiectul „Misiuni Spațiale Robotice”.

0
176
Povestea frumoasă a cuceririi spațiului de către umanitate a început cu primele misiuni lunare Luna, Zond și Surveyor, apoi programele Pioneer, Voyager, Mariner, Viking, roverele marțiene precum Spirit, Opportunity, Curiosity, Perseverance, sonda Juno ce orbitează planeta Jupiter, misiunea Cassini-Huygens care a studiat planeta Saturn și sistemul său (inelele și sateliții), sonda New Horizons care a studiat planeta pitică Pluto,
apoi misiunea Osiris-Rex care a vizitat asteroidul Bennu și a colectat mostre de sol de pe suprafața acestuia, misiunea DART trimisă la sistemul binar de asteroizi Didymos-Dimorphos cu scopul de a modifica orbita acestuia din urmă și am încheiat cu sonda Parker ce orbitează Soarele și zborul ei prin coroana solară.
Acestea sunt doar câteva din multitudinea de misiuni spațiale robotice, pe lângă Rusia și Statele Unite ale Americii, în cursa cuceririi spațiului au intrat Uniunea Europeană dar și China, Japonia, India și Emiratele Arabe Unite.
Cursul este organizat în parteneriat cu Universitatea din București și Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB).

Lasă un răspuns