Acaparat de câteva rețele globale, (eco)sistemul mediatic în care trăim lucrează împotriva adevărului.

    0
    74
    Aceasta e ideea centrală a prezentării pe care Dragos Stanca a făcut-o astăzi la Conferința Internațională despre Educația Media organizată de Departamentul de Jurnalism al Universității „Babeș-Bolyai”.
    Dragoș mi-e prieten și sunt, deci, foarte subiectiv, dar cred că prezentarea lui, care a durat mai bine de o oră, e una istorică.
    Nu doar pentru că el e unul dintre puținii români care înțeleg tot circuitul banilor în acest business, de la compania care are un buget de cheltuit, până la site-ul care afișează programmatic advertising, trecând prin agenții de media și prin măruntaiele foarte complicate de la Facebook sau Google.
    Ci mai ales pentru că Dragoș încearcă să creeze o coaliție care să salveze jurnalismul din România și, implicit, democrația noastră.
    În ce fel este amenințat jurnalismul, v-ați putea întreba, din moment ce asistăm, seară de seară, la o diversitate de opinii necenzurate (dintre care unele frizează extremismul și întrețin subversiunea).
    Iată o sinteză a amenințărilor:
    – rețelele digitale sunt concepute pentru a crea dependență;
    – această dependență ne face să petrecem tot mai mult timp conectați și să ne „informăm” aproape exclusiv de acolo;
    – tot mai puțini oameni știu cum să discearnă între surse și tot mai puțini apelează la surse clasice, cele care practică jurnalismul în interes public;
    – rețelele greblează marea masă a bugetelor de publicitate, deci existența jurnalismului (fie el și online) a devenit o chestiune de supraviețuire;
    – venitul obținut într-un interval de 16 ore de Google și Meta, împreună, este echivalent cu venitul anual rulat în toată publicitatea din România (tv, radio, online, outdoor, print…): 670 de milioane de euro.
    – în online a dispărut de câțiva ani frontiera dintre presă și PR, dintre informațiile de interes public (pe baza cărora să iei decizii bune de viață) și campaniile de interes comercial (care urmăresc brandingul sau creșterea vânzărilor unor companii); vezi și conflictul de la Ringier România, unde presiunea firmelor de pariuri amenință ultimul cotidian central care mai face jurnalism pe bune.
    – generațiile născute în această confuzie abia mai fac diferența dintre presă și divertisment, precum și dintre surse legitime și surse care au ca scop dezinformarea;
    – algoritmii digitali favorizează exclusiv profitul rețelelor, în detrimentul conținutului de calitate și al bunului gust;
    – adevărul a devenit neglijabil, iar jurnaliștii onești sunt tot mai singuri și mai depresivi (fiindcă te trezești abandonat de cei pentru care scrii).
    Soluția propusă de Dragoș este ca marile companii, marii „spenderi” de publicitate, să priceapă că în joc sunt libertatea și democrația, că e nevoie să existe măcar câteva insule de presă clasică, neamestecată cu PR și nemânjită de reclame contextuale la produse inexistente.
    Vestea bună e că două bănci mari s-au alăturat deja acestei inițiative.
    Dacă ultimii jurnaliști dedicați interesului public (și, deci, național) rămân fără minime resurse în a căuta adevărul, dacă această formă de rezistență dispare, atunci să nu ne mirăm că prevalează violența, bigotismul și întoarcerea spre un trecut fictiv.

    Lasă un răspuns