Spioni ruşi s-au folosit de o biserică ortodoxă dintr-un mic oraş ceh pentru întâlniri secrete şi operaţiuni de influenţă menite să destabilizeze UE, au dezvăluit serviciile secrete cehe, citate de Euractiv.
Potrivit Serviciului ceh de informaţii privind securitatea (BIS), agenţi ai agenţiei ruse de informaţii militare GRU au organizat întâlniri secrete în oraşul balnear Karlovy Vary din Boemia de Vest, iar unele reuniuni ar fi fost direct legate de acţiuni ostile împotriva statelor membre ale UE.
„Aceasta nu este o biserică în sensul tradiţional – face parte din maşinăria Kremlinului. Mai degrabă decât munca spirituală, eforturile lor vizează servirea intereselor statului rus”, a declarat ministrul ceh de externe Jan Lipavský.
Fostul şef al parohiei Karlovy Vary, Nikolai Lishchenyuk, a fost expulzat din ţară anul trecut din motive de securitate naţională. Oficialii locali l-au descris drept un emisar loial al Kremlinului care şi-a folosit funcţia religioasă pentru a răspândi propagandă împotriva Ucrainei şi a Occidentului.