Dudoiu, SeedBlink: ”Bulgaria, cu 10 ani înaintea României ca finanțări pentru startup-uri”

0
289

La începutul lunii februarie, echipa platformei europene de co-investiții SeedBlink anunța faptul că a semnat un parteneriat cu compania de brokeraj Goldring ce ar urma să fie benefic startup-urilor care au nevoie de finanțare. Am aflat detalii despre acest parteneriat, despre cum se vede ecosistemul de startup-uri din Balcani dar și despre evaluările ajustate din acest an ale startup-urilor într-un interviu realizat cu Andrei Dudoiu, cofondator și managing partner al SeedBlink.

Parteneriatul dintre SeedBlink și Goldring își propune ca startup-urile tech promițătoare și cu ambiții de expansiune internațională, care ridică runde de finanțare prin intermediul SeedBlink, să primească un plus de vizibilitate în cadrul comunității de investitori Goldring. Astfel, startup-urile listate pe SeedBlink au acces la un număr mai mare de potențial susținători, și, totodată, prin acest parteneriat li se va înlesni accesul investorilor către o nouă clasă de active pentru construirea unui portofoliu diversificat.

Am discutat cu Andrei Dudoiu, cofondator și managing partner al platformei de co-investiții SeedBlink despre lansarea acestui parteneriat, precum și despre cum s-a văzut anul 2022, unul pe care toată lumea îl aștepta ca primul ”normal” după pandemie, atât prin prisma fondatorilor care au ajuns să fie listați pe platformă cât și a investitorilor de acolo și despre așteptările pe care le aduce 2023 ambelor tabere.

Din punctul de vedere al lui Andrei, vor avea de câștigat startup-urile care au ridicat recent finanțare, sau care sunt aproape de a semna, dar și investitorii care sunt dispuși să riște. În viziunea reprezentantului SeedBlink, perioadele de criză pot veni la pachet și cu oportunități.

Aflați detalii din interviul realizat cu Andrei Dudoiu urmărind video-ul sau citiți cele mai importante informații în textul de pe start-up.ro.

Lasă un răspuns