Ciprian Cucu
Raspunsul d-lui Hari Bucur-Marcu este mai jos
Dl. Hari Bucur-Marcu este cunoscut multora, deseori invitat și citat în calitate de expert în securitate. Nu este un domeniu la care să mă pricep, dar domnia sa pare să aibă ceva expertiză în domeniu.
Totuși, dl. Bucur-Marcu greșește fundamental și surprinzător în postări precum cea din imagine, apelând la clișee, ratând fapte esențiale și informații de context.
Să începem cu clișeul „nu există publicitate rea”, un mit care refuză să moară, deși „știința comunicării” pe care o invocă dl Bucur-Marcu l-a tot refutat. În special în politică, niciun candidat nu vrea să pară ridicol sau stupid, nu la nivelul ăsta. Dacă această afirmație de „common sense” nu e suficientă, mi-a luat cinci minute să găsesc un studiu care arată că, în politică, „raportarea critică în media duce la declin în favorabilitate” [1].
Sigur, dacă ești un politician necunoscut, te poți folosi de „PR stunts” să-ți ajungă fața „pe fiecare ecran de computer, laptop, tabletă, telefon smart” în loc să arunci cu bani. Doar că dacă este cineva care *nu* are probleme de notorietate, acesta este Donald Trump. Din contră, problema lui este că nu se poate abține de la a da apă la moară criticilor care-l văd *dezaxat* (unhinged).
Oricine urmărește scena politică din SUA știe că echipa lui de campanie și mai toți analiștii și media prietenă spuneau că are un singur obiectiv în dezbatere – să nu se lase provocat, să nu o ia „pe ulei” cum se zice. Ori fix asta a făcut Trump, spre disperarea inclusiv a prietenilor de la Fox News.
Dl. Bucur-Marcu are dreptate că această imagine va persista în mentalul colectiv, dar victoria în alegerile din noiembrie nu depinde de fanii dedicați ai lui Trump, care ar fi în stare să-l voteze dacă ar împușca un om în plină stradă, după cum a zis chiar el. [2]
Victoria depinde de oameni care nu sunt încă hotărâți, care sunt independenți, care pun în balanță diverse mesaje media și valori personale. Cum să crezi că acești oameni se vor convinge brusc să voteze un „ciudat” care amplifică toate prostiile pe care le aude și despre care râde toată lumea?
Să mai vedem o afirmație făcută oarecum în treacăt, dar foarte interesantă: că „The Apprentice”, show-ul care l-a făcut celebru pe Trump ar fi bătut recorduri de audiență. Nu, nu a făcut-o. A fost un show de succes, da, dar n-a ajuns pe primul loc niciodată – cel mai bun ranking l-a avut primul sezon, cu locul 7, nicidecum să bată recorduri de audiență.
(Apropo de asta, realizatorii podcastului QAA au aflat că Trump a învățat destul de repede ce înseamnă ratingurile și a devenit obsedat de asta, inclusiv punând asistenții să sune diverse contacte din media să se laude că are „show-ul number 1”, deși toată lumea știa că nu era adevărat).
Mai departe, trebuie să vă țineți bine, intrăm într-un teritoriu aferent mai degrabă adepților teoriilor conspiraționale decât experților în domenii de importanță strategică.
Se sugerează, de exemplu, că afirmația cu câinii și pisicile nu a fost nici pe departe o greșeală, ci înțeleaptă și pentru că 1) e bazată pe realitate și 2) realitatea e chiar mai gravă, imigranții fiind un pericol real pentru oamenii din zonă, niște criminali tolerați de admin. Biden.
Vedem aici narațiunea „4D-chess” (șah în patru dimensiuni), menită să transmită că Trump este atât de genial încât nu e de mirare că noi, restul, nu-i înțelegem mutările. Ele par greșeli dar ascund niște capcane pentru adversar, ascund un șah-mat indisputabil care va veni fulgerător.
Ideea că Trump n-ar vorbi despre realitatea cea gravă, ci ar apela la exemple mai puțin grave dar mai „de public” din strategie de comunicare este falsă – nu doar că Trump nu are nevoie de notorietate, dar chiar a vorbit frecvent despre „bietel[e] fete și femei violate și apoi ucise bestial de câțiva criminali ajunși ilegal dar tolerat în America”.
În primul rând, durează fix 30 de secunde să găsești analize și studii serioase, care spun toate același lucru: că imigranții nu comit mai multe infracțiuni decât cetățenii născuți în SUA. [3,4,5] Ce se întâmplă în realitate este că media (de dreapta) amplifică semnificativ cazurile care implică imigranți pentru a crea această imagine a valului de criminalitate adus de imigrație, care este util politic.
Dl. Bucur-Marcu e foarte aproape de adevăr când analizează ce face Trump (și de ce), dar e aproape în modul în care în filmele SF vedem un om prins într-un univers paralel care este aproape de noi, dar nu chiar poate străpunge bariera spre lumea noastră.
Ce face Trump este să amplifice mai mult și să radicalizeze mai tare narațiunea falsă și rasistă de mai sus. Focalizarea pe câini și pisici nu este menită să atragă atenția, ci să crească duritatea atacului, să dezumanizeze complet ținta.
Criminalitatea este ceva abstract, oamenii aud frecvent despre violuri, crime, chiar mass shootings în școli („a fact of life” după JD Vance), dar să *mănânci animale de companie* este ceva ce doar un monstru poate face. Miza aici este că „ei” nu sunt ca „noi”, dacă sunt în stare să facă așa ceva și știm noi asta, chiar dacă nimeni „nu l-a prins pe niciun imigrant ilegal de pe acolo cu pisica între dinți”.
Merită precizat, în cazul în care mai era vreo îndoială, că nu există „știrea despre dispariția unor animale de companie, câini și pisici” despre care scrie dl. Bucur-Marcu. Ce există sunt niște zvonuri apărute pe social media, de la oameni care au auzit de la o vecinul unui prieten al unei cunoștințe. Nu, nu e glumă, jurnaliștii au identificat cum a ajuns zvonul la Trump, linkul este mai jos [6].
(O mică paranteză – există un caz din 16 august în care o femeie ar fi omorât și mâncat o pisică, atât că nu e imigrantă ci născută în SUA, nu e din Springfield ci din Canton, un oraș la 300 de km și, evident, un caz cu o persoană care pare că are probleme psihice nu e deloc echivalent cu „they are eating the pets”. Și aici vedem rețeaua dezinformării la lucru, un clip cu la arestarea femeii din Canton fiind postat pe YouTube cu o descriere care sugerează că ar fi vorba de un imigrant din Springfield).
Deci oricât îl suspectează dl. Bucur-Marcu pe Trump că ar fi vreun geniu al comunicării politice, tot ce a făcut acesta de fapt a fost să devieze de la subiect și să arunce cea mai „dură” chestie de care era în stare, pe fondul unor zvonuri pe care nu le verifică pentru că îi convin electoral. Afirmațiile dau apă la moară opozanților care îl portretizează pe Trump ca dezaxat și ușor de prostit și împing susținătorii în defensivă, în niște spații din care e greu să mai manevreze.
Ce omite dl. Bucur-Marcu să menționeze este impactul negativ al acestor falsuri și potențialul lor de a duce la violență. Deja orașul se confruntă cu o serie de amenințări cu bombă, care au dus la închiderea școlilor și la alte probleme.
Această tipologie de discurs, fără legătură cu realitatea, nu este nouă: „blood libel”, teoria conspirațională care susținea că evreii ucid și consumă sângele copiilor creștini, este unul dintre fundamentele antisemitismului și bază pentru o întreagă serie de pogromuri.
Sigur, există probleme cu imigrația în SUA, doar că în mare sunt cauzate de subfinanțarea agențiilor care procesează cererile, o situație parțial cauzată de administrația Trump. Să nu uităm și faptul că o propunere bipartizană de modificare a legislației, coordonată de un republican, a fost în final anulată la cererea lui Trump, care are nevoie de subiect în campania electorală.
În final, dl. Bucur-Marcu are tot dreptul să-l susțină pe Donald Trump, la fel cum eu am dreptul să o susțin pe Kamala Harris (deși eu aș susține la fel aproape pe oricine altcineva doar să nu câștige Trump). Există însă un moment în care susținerea se transformă în fanatism, când susținătorii nu mai văd realitatea, doar ca să nu fie nevoiți să admită greșelile favoritului.
Prima reacție a dlui Bucur-Marcu după dezbatere (în altă postare) a fost să observe lipsa propunerilor concrete de politici din partea ambilor candidați (deși unii au găsit și ceva politici [7]), ca să ajungă apoi să susțină că „Donald Trump a fost cu mult mai prezidențiabil decât doamna Kamala Harris.”, în termeni de personalitate și postură. Se sparie gândul…
După dezbaterea Trump – Biden, majoritatea susținătorilor lui Biden au spus că „n-a avut o zi bună”, au admis că sunt niște probleme cu candidatul Biden. După dezbaterea cu Harris, susținătorii lui Trump nu fac altceva decât să se comporte ca niște copii: pretind că moderatorii au fost nedrepți, că Harris a copiat (lol), că de fapt există imigranții degrabă mâncători de câini și pisici și că Trump a fost excelent – un geniu care joacă șah în patru dimensiuni.
O mare parte din mișcarea asta este menită să păstreze coeziunea grupului, în special pentru că e un grup care a dovedit în repetate rânduri că e pregătit să „arunce sub autobuz” foarte rapid pe oricine deviază de la linia trasată.
Totuși, este trist când oameni care au ceva expertiză și pot să contribuie la discursul public se scufundă atât de mult în fantasmagorii, inclusiv pentru că riscă să nu-și mai găsească drumul înapoi.
Ciprian Cucu
Postarea d-lui Hari Bucur-Marcu
O listă de raționamente imbecile va conține cu necesitate cazuri de tipul:
– dacă zici că ești femeie sau bărbat, când chiar ești femeie sau bărbat, asta înseamnă că ești transgendofob (îi urăști pe cei care și-au schimbat sexul ori doar zic că se simt că ar aparține de sexul diferit de cel genital);
– dacă ești ateu, asta înseamnă că ești anticreștin, islamofob, antisemit sau altceva din aceeași gamă, în sensul deusfobiei;
– dacă ești patriot, asta înseamnă că urăști orice altă nație decât a ta, adică înseamnă că ești naționalist șovin;
– dacă nu îl vorbești de rău pe Donald Trump, asta înseamnă că ești trumpist. Ca să nu mai zic nimic despre cine ești, dacă îl vorbești pe Trump de bine!
La ultima liniuță voiam să ajung, cele de dinaintea ei fiind doar așa, o introducere exemplificatoare în fracturarea dureroasă a inteligenței native și naturale, a oricărei persoane raționale.
Fără să îmi fi propus și fără să fi făcut vreo strategie de captare a urmăritorilor, eu am ajuns să contabilizez peste 23.000 de followers. Bănuiesc că cel puțin 4 din 5 au ajuns la mine prin intermediul unor persoane influente în rețeaua de socializare Facebook, care m-au recomandat cu căldură, în contextul războiului de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei. Iar al cincelea din 5 a ajuns la mine de la televizor.
Unii dintre aceștia au rămas să îmi parcurgă și alte texte decât cele legate de acel război, așa cum alții dintre ei s-au plictisit repede și m-au scos din raza lor de atenție virtuală.
Undeva pe margine (expresie din matematică) sunt câțiva, puțini comparativ, pe care i-am dezamăgit. Iar dintre ei, sunt și mai puțini cei pe care i-am dezamăgit de fiecare dată când am pomenit numele Donald Trump, fără să îl înjur, fără să râd de el, fără să îi atribui calificative degradante și fără să îl consider o amenințare la adresa păcii mondiale.
Aceștia din urmă îmi zic prin alte locuri că aș fi trumpist.
La rândul meu, mi-am pierdut și eu interesul pentru opiniile celor care cred ori chiar sunt convinși că Donald Trump ar fi vreun cabotin, vreun insignifiant lipsit de orice merit, chiar vreun ins prost sadea, care s-a insinuat în politica mare americană, de a ajuns președintele Statelor Unite, pe bază de minciună și de prostire a celor care sunt și mai proști decât el, de l-au votat în 2016 (cam 63 de milioane) și în 2020 (cam 74 milioane de voturi).
